Sriritul Craciunului!

Orasul pare lipsit de personalitate.Frigul isi face simtita prezenta de ceva vreme iar fulgii mari de nea intarzie sa apara.Strazile melancolice privesc visatoare la toate casele ornate pentru Craciun.
Da.A venit Craciunul!
Brazi mari asteapta mandri premiile,copii canta in jurul lor colinde,Mosu intarzie sa apara cu acele cadouri mult asteptate.
Dar ce este Cracinul?
O zi cand ar trebui sa fie bucurie,veselie,cand toata familia ar trebui sa fie impreuna.Pentru ea Cracinul este o zi ca oricare alta,nu simte magia ,spiritul cracinului.de fapt nu mai simte nimic.Priveste la fetele acelea fericite si se gandea ca acum ceva timp era si ea asa.Acum spiritul craciunului a trecut pe langa ea ca un tren de mare viteza care nu are statie.

Suflet sfasiat.

Orasul este acoperit de fulgi mari.O silueta se plimba prin orasul adormit .O masina o astapta.Se urca in ea...Privi orasul acoperit de zapada,privi toate locurile pline de amintiri,de emotii si de incercari.Lacrimi mari au inceput sa ii curga pe fata ei.Amintirile incepeau sa joace jocuri de iarna.
Isi aminti lacrimile mari de pe fata persoanei iubite,isi aminti acea senzatie ciudata de bucurie amestecata cu tristete.Bucurie ca se intoarce la viata ei,tristete ca isi paraseste pentru a n oara radacinile.
Acea senzatie care o chinuie de fiecare data cand pleaca din acel loc.
Acele lacrimi din acei ochi albastri care o intristau.
Acea fata pe care o iubea.
Acel gand ca s-ar putea sa fie ultima oara cand va vedea acel chip.
Privi pentru ultima oara acel orasel cu farmecul lui aparte,ca si cand ar fi pentru ultima data.Privea cu ochii de copil si admira fiecare lucru ca si cand ar fi prima oara.
Orasul disparu din raza ei vizuala,ea pleca usor cazul iar lacrimi mari au inceput sa ii cada pe fata impetrita.
Vroia sa plece dar in acelasi timp vroia sa ramana.Sufletul ei era impartit in 2 si in el se dadea o batalie cumplita..Privea inapoi ingrozita la viata pe care o putea avea si se uita intainte melancolica la ce ar fi putut avea.
Cel de-al treila Razboi Mondial se dadea in sufletul ei...

Ceata!

Stada pustie imi da un sentiment de liniste.Ceata imi intra in oase dar totusi eu continui sa merg.Lumina deabia se mai vede,ratacesc in nestire prin linistea noptii.Ceata si frigul au pus stapanire pe orasul nelinistit.Machiajul acum cateva ore perfect,arata ingrozitor.Parul ars cu placa a inceput sa se revolte incretindu'se.
Parcul imi tine companie.Banca tremura de frig ma ased pe ea si privesc cum ceata ia in brate copacii,felinarele,pe mine.
O frunza ratacita cade din copac,trezindu'ma la realitate.
Ma ridic .La lumina difuza ma uit in oglinda.Vreau sa vad chipul acela,vreau sa vad copilul din mine,vreau sa ma vad pe mine.Vreau vad lumea asa cum este,vreau sa nu mai existe sfori,marionete.Vreau sa fiu ceea ce sunt nu ceea ce par a fi.
O straina imi apare in oglinda.Eu sunt?Eu sunt persoana din oglinda?Unde este chipul acela frumos,cu un zambet mereu pe fata.Ce sunt cu ochii acestia mari si tristi,ce sunt cu problemele care valseaza in fata mea?
Cine sunt eu?

Maine.

Lacrimi mari cad pe fata plina de rimel,sufletul incepe sa i se transforme intr-un desert....Dar ea tot spera..Vrea...
Dar oare ce vrea?
Vrea sa traiasca,vrea sa simta ,sau mai bine zis vrea sa il simta langa ea.Vrea sa ii poata spune ce simte fara sa ii fie frica ,fara sa se mai gandeasca la consecintele ce vor juca prin fata ei.Vrea sa il poata lua in brate,vrea sa mearga prin ploaie...
Vrea......
Dar de ce mai spera?De ce se mai gandeste la ziua de maine?De ce lacrimi ii cad din ochii ei frumosi,stricand machiajul perfect?
Ziua de maine!
Ce e aia?
O zi ca oricare alta,ti-ar raspunde multi, doar o zi obisnuita.
Dar pentru ea maine e ziua in care poate se va schimba ceva.

Crunta realitate!

O raza de lumina intra timida in camera facand sa se vada fumul lenes din tigara adormita in scrumiera.
Fata statea in pat,se gandea,privea....
La un moment dat, incepe sa isi tortureze corpul fortandu'l sa se ridice dar nu reusi...dupa cateva minute de tortura iesi invingatoare.
Se duce la sifonier si incepe sa se imbrace mecanic,apoi se indreapta spre oglinda.Isi vede toate problemele,gandurile,sentimentele,trairile,dezamagirile.
Lua sticluta de fond de ten si incepe sa le acopere.Masca era pusa,isi contura putin ochii apoi iese din casa.
Mii de oameni merg,alearga,cad,se imbrancesc...Nepasatoare la crunta realitate isi aprinde o tigara.Fumul ii sufoca plamanii.Nimic nou.Adora senzatia asta.O iubea..
Iubea fiecare tigara ,fiecare fum.Era singurul lucru care nu a dezamagit-o niciodata,care a fost mereu langa ea.A fost acolo mereu sa-i sufoce plamanii!

Oameni de unica folosinta.

Mergi.Alergi.Gandesti.
Vrei sa simti.Dar oare te-ai gandit ce vrei sa simti?
Vrei sa simti ca existi?
Ce intrebare tampita pentru unii.Iar raspunsul la fel ar fi fost.
Vrei sa simti copilul din tine?
O sa risc sa fiu considerata cruda,dar acela nu mai exista.
E doar un omulet pe o foaie de hartie.
E doar o poza .Atat a mai ramas din copilul din tine.
Atat a mai ramas din tine.
Te-ai transformat intr-un om de unica folosinta.
Recunoaste.

Speranta

Deschizi ochii,cauti adormita pachetul de tigari,iti supui corpul la o tortura fortandu'l sa se ridice,iesi afara si te asezi mecanic pe scaun....aprinzi tigara si inspiri.
Drogul iti ajunge in vene ....
Inca un fum si simti cum sangele iti pulseaza prin vene....Inca un fum iar corpul incepe sa functioneze. iar gesturile nu vor mai fi mecanize...inca un fum si cateva secunde din viata ta,inca o ironie a sorti,inca o speranta.
O speranta!
Stii ce e aia?
Stii ca aceasta speranta se va transforma din nou in dezamagire?
Stii?
Posibil...
Dar se numeste gandire pozitiva!
Mai corect spus se numeste supravituire.
Fara ea ai fi doar un mort viu,fara ea nu te-ai deosebi cu nimic de un mort.Fara ea esti ca si mort.Dar cu ea cat de viu esti?