Sriritul Craciunului!

Orasul pare lipsit de personalitate.Frigul isi face simtita prezenta de ceva vreme iar fulgii mari de nea intarzie sa apara.Strazile melancolice privesc visatoare la toate casele ornate pentru Craciun.
Da.A venit Craciunul!
Brazi mari asteapta mandri premiile,copii canta in jurul lor colinde,Mosu intarzie sa apara cu acele cadouri mult asteptate.
Dar ce este Cracinul?
O zi cand ar trebui sa fie bucurie,veselie,cand toata familia ar trebui sa fie impreuna.Pentru ea Cracinul este o zi ca oricare alta,nu simte magia ,spiritul cracinului.de fapt nu mai simte nimic.Priveste la fetele acelea fericite si se gandea ca acum ceva timp era si ea asa.Acum spiritul craciunului a trecut pe langa ea ca un tren de mare viteza care nu are statie.

Suflet sfasiat.

Orasul este acoperit de fulgi mari.O silueta se plimba prin orasul adormit .O masina o astapta.Se urca in ea...Privi orasul acoperit de zapada,privi toate locurile pline de amintiri,de emotii si de incercari.Lacrimi mari au inceput sa ii curga pe fata ei.Amintirile incepeau sa joace jocuri de iarna.
Isi aminti lacrimile mari de pe fata persoanei iubite,isi aminti acea senzatie ciudata de bucurie amestecata cu tristete.Bucurie ca se intoarce la viata ei,tristete ca isi paraseste pentru a n oara radacinile.
Acea senzatie care o chinuie de fiecare data cand pleaca din acel loc.
Acele lacrimi din acei ochi albastri care o intristau.
Acea fata pe care o iubea.
Acel gand ca s-ar putea sa fie ultima oara cand va vedea acel chip.
Privi pentru ultima oara acel orasel cu farmecul lui aparte,ca si cand ar fi pentru ultima data.Privea cu ochii de copil si admira fiecare lucru ca si cand ar fi prima oara.
Orasul disparu din raza ei vizuala,ea pleca usor cazul iar lacrimi mari au inceput sa ii cada pe fata impetrita.
Vroia sa plece dar in acelasi timp vroia sa ramana.Sufletul ei era impartit in 2 si in el se dadea o batalie cumplita..Privea inapoi ingrozita la viata pe care o putea avea si se uita intainte melancolica la ce ar fi putut avea.
Cel de-al treila Razboi Mondial se dadea in sufletul ei...

Ceata!

Stada pustie imi da un sentiment de liniste.Ceata imi intra in oase dar totusi eu continui sa merg.Lumina deabia se mai vede,ratacesc in nestire prin linistea noptii.Ceata si frigul au pus stapanire pe orasul nelinistit.Machiajul acum cateva ore perfect,arata ingrozitor.Parul ars cu placa a inceput sa se revolte incretindu'se.
Parcul imi tine companie.Banca tremura de frig ma ased pe ea si privesc cum ceata ia in brate copacii,felinarele,pe mine.
O frunza ratacita cade din copac,trezindu'ma la realitate.
Ma ridic .La lumina difuza ma uit in oglinda.Vreau sa vad chipul acela,vreau sa vad copilul din mine,vreau sa ma vad pe mine.Vreau vad lumea asa cum este,vreau sa nu mai existe sfori,marionete.Vreau sa fiu ceea ce sunt nu ceea ce par a fi.
O straina imi apare in oglinda.Eu sunt?Eu sunt persoana din oglinda?Unde este chipul acela frumos,cu un zambet mereu pe fata.Ce sunt cu ochii acestia mari si tristi,ce sunt cu problemele care valseaza in fata mea?
Cine sunt eu?