Sriritul Craciunului!

Orasul pare lipsit de personalitate.Frigul isi face simtita prezenta de ceva vreme iar fulgii mari de nea intarzie sa apara.Strazile melancolice privesc visatoare la toate casele ornate pentru Craciun.
Da.A venit Craciunul!
Brazi mari asteapta mandri premiile,copii canta in jurul lor colinde,Mosu intarzie sa apara cu acele cadouri mult asteptate.
Dar ce este Cracinul?
O zi cand ar trebui sa fie bucurie,veselie,cand toata familia ar trebui sa fie impreuna.Pentru ea Cracinul este o zi ca oricare alta,nu simte magia ,spiritul cracinului.de fapt nu mai simte nimic.Priveste la fetele acelea fericite si se gandea ca acum ceva timp era si ea asa.Acum spiritul craciunului a trecut pe langa ea ca un tren de mare viteza care nu are statie.

Suflet sfasiat.

Orasul este acoperit de fulgi mari.O silueta se plimba prin orasul adormit .O masina o astapta.Se urca in ea...Privi orasul acoperit de zapada,privi toate locurile pline de amintiri,de emotii si de incercari.Lacrimi mari au inceput sa ii curga pe fata ei.Amintirile incepeau sa joace jocuri de iarna.
Isi aminti lacrimile mari de pe fata persoanei iubite,isi aminti acea senzatie ciudata de bucurie amestecata cu tristete.Bucurie ca se intoarce la viata ei,tristete ca isi paraseste pentru a n oara radacinile.
Acea senzatie care o chinuie de fiecare data cand pleaca din acel loc.
Acele lacrimi din acei ochi albastri care o intristau.
Acea fata pe care o iubea.
Acel gand ca s-ar putea sa fie ultima oara cand va vedea acel chip.
Privi pentru ultima oara acel orasel cu farmecul lui aparte,ca si cand ar fi pentru ultima data.Privea cu ochii de copil si admira fiecare lucru ca si cand ar fi prima oara.
Orasul disparu din raza ei vizuala,ea pleca usor cazul iar lacrimi mari au inceput sa ii cada pe fata impetrita.
Vroia sa plece dar in acelasi timp vroia sa ramana.Sufletul ei era impartit in 2 si in el se dadea o batalie cumplita..Privea inapoi ingrozita la viata pe care o putea avea si se uita intainte melancolica la ce ar fi putut avea.
Cel de-al treila Razboi Mondial se dadea in sufletul ei...

Ceata!

Stada pustie imi da un sentiment de liniste.Ceata imi intra in oase dar totusi eu continui sa merg.Lumina deabia se mai vede,ratacesc in nestire prin linistea noptii.Ceata si frigul au pus stapanire pe orasul nelinistit.Machiajul acum cateva ore perfect,arata ingrozitor.Parul ars cu placa a inceput sa se revolte incretindu'se.
Parcul imi tine companie.Banca tremura de frig ma ased pe ea si privesc cum ceata ia in brate copacii,felinarele,pe mine.
O frunza ratacita cade din copac,trezindu'ma la realitate.
Ma ridic .La lumina difuza ma uit in oglinda.Vreau sa vad chipul acela,vreau sa vad copilul din mine,vreau sa ma vad pe mine.Vreau vad lumea asa cum este,vreau sa nu mai existe sfori,marionete.Vreau sa fiu ceea ce sunt nu ceea ce par a fi.
O straina imi apare in oglinda.Eu sunt?Eu sunt persoana din oglinda?Unde este chipul acela frumos,cu un zambet mereu pe fata.Ce sunt cu ochii acestia mari si tristi,ce sunt cu problemele care valseaza in fata mea?
Cine sunt eu?

Maine.

Lacrimi mari cad pe fata plina de rimel,sufletul incepe sa i se transforme intr-un desert....Dar ea tot spera..Vrea...
Dar oare ce vrea?
Vrea sa traiasca,vrea sa simta ,sau mai bine zis vrea sa il simta langa ea.Vrea sa ii poata spune ce simte fara sa ii fie frica ,fara sa se mai gandeasca la consecintele ce vor juca prin fata ei.Vrea sa il poata lua in brate,vrea sa mearga prin ploaie...
Vrea......
Dar de ce mai spera?De ce se mai gandeste la ziua de maine?De ce lacrimi ii cad din ochii ei frumosi,stricand machiajul perfect?
Ziua de maine!
Ce e aia?
O zi ca oricare alta,ti-ar raspunde multi, doar o zi obisnuita.
Dar pentru ea maine e ziua in care poate se va schimba ceva.

Crunta realitate!

O raza de lumina intra timida in camera facand sa se vada fumul lenes din tigara adormita in scrumiera.
Fata statea in pat,se gandea,privea....
La un moment dat, incepe sa isi tortureze corpul fortandu'l sa se ridice dar nu reusi...dupa cateva minute de tortura iesi invingatoare.
Se duce la sifonier si incepe sa se imbrace mecanic,apoi se indreapta spre oglinda.Isi vede toate problemele,gandurile,sentimentele,trairile,dezamagirile.
Lua sticluta de fond de ten si incepe sa le acopere.Masca era pusa,isi contura putin ochii apoi iese din casa.
Mii de oameni merg,alearga,cad,se imbrancesc...Nepasatoare la crunta realitate isi aprinde o tigara.Fumul ii sufoca plamanii.Nimic nou.Adora senzatia asta.O iubea..
Iubea fiecare tigara ,fiecare fum.Era singurul lucru care nu a dezamagit-o niciodata,care a fost mereu langa ea.A fost acolo mereu sa-i sufoce plamanii!

Oameni de unica folosinta.

Mergi.Alergi.Gandesti.
Vrei sa simti.Dar oare te-ai gandit ce vrei sa simti?
Vrei sa simti ca existi?
Ce intrebare tampita pentru unii.Iar raspunsul la fel ar fi fost.
Vrei sa simti copilul din tine?
O sa risc sa fiu considerata cruda,dar acela nu mai exista.
E doar un omulet pe o foaie de hartie.
E doar o poza .Atat a mai ramas din copilul din tine.
Atat a mai ramas din tine.
Te-ai transformat intr-un om de unica folosinta.
Recunoaste.

Speranta

Deschizi ochii,cauti adormita pachetul de tigari,iti supui corpul la o tortura fortandu'l sa se ridice,iesi afara si te asezi mecanic pe scaun....aprinzi tigara si inspiri.
Drogul iti ajunge in vene ....
Inca un fum si simti cum sangele iti pulseaza prin vene....Inca un fum iar corpul incepe sa functioneze. iar gesturile nu vor mai fi mecanize...inca un fum si cateva secunde din viata ta,inca o ironie a sorti,inca o speranta.
O speranta!
Stii ce e aia?
Stii ca aceasta speranta se va transforma din nou in dezamagire?
Stii?
Posibil...
Dar se numeste gandire pozitiva!
Mai corect spus se numeste supravituire.
Fara ea ai fi doar un mort viu,fara ea nu te-ai deosebi cu nimic de un mort.Fara ea esti ca si mort.Dar cu ea cat de viu esti?

Realitatea cosmarului!

Sta intinsa in pat cu muzica inundandu-i creierul.Inchide ochii iar viata ei incepe....
Era o adololescenta normala,radea,iubea,simtea,vedea toata lumea in roz.
Telefonul suna...
Pune pauza vietii si deschide ochii in cosmarul de zi cu zi.Intinde mana spre telefon,vede numarul si-l arunca.
Nu voia sa raspunda,nu voia sa afle,nu voia sa stie.Uneori sa traieti in minciuna te ajuta sa supravietuiesti.Prefera sa traiasca in lumea ei,asa ca inchide din nou ochii si da "Play".
Treptat incepe sa se simta bine,are tot ce vrea,este iubita iubeste,are multi prieteni ,multe nimicuri care te fac sa te simti bine,oricat de dura ar fi fost viata ea iesea tot tipul din tot.
Telefonul suna.....
Deschide ochii din nou ,sta in pat si se uita cu groaza la el.
Nu voia sa stie ce se intampla in realitate,care era vestea pe care o va primi,se simtea bine ,era fericita doar ea si cu viata ei perfecta.
Era singura persoana care se juca cu viata si totusi a ajuns in centrul ei.Avea tot ce isi dorea.

Suferinta!

Sufletul iti este plin de sentimente,creierul este inundat cu amintiri,corpul nu se supune comenzilor iar tu stai si te uiti la oameni .
Oare stii ca ce se petrece cu tine acum este absolut normal?
Oare stiii ca asta demonstreaza ca esti om?
Ca ai sentimete?
Ca nu esti doar un mort viu?
Simti,simti simti!!
Asta se numeste durere,iar tu o simti!Ti-o amintesti?Este singurul lucru pe care l-ai simtit in toata viata ta.
Durere!Ce cuvant ciudat!Iti dau altul si mai ciudat dar foarte frecvent intalnit.
Dezamagire!
Din pacate este o boala contagioasa iar tratament nu exista si cel mai rau e faptul ca este extraordinar de des intalnita.
Dezamagire.
Ciudat nu?Ti se pare foarte cunoscut.Banuiesc ca de curand ai dezamagit sau ai fost dezamagit.
Uneori ai dezamagit fara sa vrei persoane la care tii ,doar ca din pacate aceasta dezamagire lasa deseori urme foarte adanci...

Supravietuitoarea unei lumi perfect imperfecte!

Statea intinsa,singurul lucru care o aducea cat de cat la realitate,era podeaua rece si unele cuvinte care jucau jocurile copilariei,in rest totul se invartea.Toata viata ei era un simplu puzzle pe care altii il completau ,iar ea nu era decat supravietuitoarea unei lumi perfect imperfecte.
Era singura care a fost pradatoarea propriilor ei probleme,pe care in cele din urma a reusit sa le invinga.Nu a cazut in capcana lor,dar asta nu i-a adus nimic bun.
Era singura ,iar toata viata ei se afla in mana cuiva dar cand a constinetizat acest lucru a fost prea tarziu,deja nu mai avea cum sa dea inapoi.
Era drogata de atat adevar iar acum radea in hohote la oja de pe birou.
Incerca sa iasa din casa,strazile pline de oameni care isi aratau dintii unii la altii cica se numeste zambet.Isi mai injecta o doza de adevar ,cladirile au inceput sa se naruie....oameni tipau ,alergau se impingeau,cladirile se daramau....Era cel mai mare cutremur din istorie..Era cutremurul adevarului si al dreptatii iar ea era singura supravietuitoare a lui.
Aceasta imagine era vie in mintea ei,in timp ce statea intinsa in camera plina de daramaturi iar singurul lucru care o aducea cat de cat la realitate era podeaua rece si unele cuvinte care jucau jocurile copilariei in fata ei

Bucati de sperante

Ceasul suna!
Ma ridic din pat,ma duc la baie,ma imbrac,imi iau ghiozdanul si plec spre scoala.
Totul fac mecanic.
Ies din casa iar lumea mi se pare diferita.
Strada este mai deprimata,copacii sunt goi si tremura de frig,ochii oamenilor de pe strada sunt in lacrimi si plini de frica...Se uita mereu in spate.Sunt urmariti de probleme si oricat ar incerca sa fuga, sa se ascunda nu pot.
Disperata imi dau seama ca nu am ochelarii roz la ochi..ca ultima pereche din nepretuita colectie s-a rupt...si ca de azi inainte va trebui sa vad lumea asa cum este.
Lumea mea perfecta mi se naruie in fata ochilor, de pe jos adun bucati de sperante iar proprile mele vise,dorinte fug de mine si probleme au inceput deja sa ma urmareasca .
Ce sa fac?
Ma urc in tramvaiul plin de aceleasi fete pline de griji si de aceleasi probleme care stau si rad in umbra...
Privesc ingrozita la tot ce este in jurul meu si imi dau seama ca eu sunt pierduta intr-o lume pe care nu o cunosc desi aparent in fiecare zi sunt supravietuitoarea ei...dar oare chiar sunt cu adevarat?
Cobor speriata si oberv problemele mele ghicotind pe seama mea...ma uit ingrozita in spate si incerc sa alerg.
Ma impiedic,cad, ma ridic,alerg,zidurile imi dau o mana de ajutor...ratacesc alaturi de ganduri pe strazi in nestire..
Vad un politist alerg...si ii spun ca sunt urmarita de propriile mele probleme.
Se uita la mine si zice:
-Domnisoara,cat te-ai drogat?
-Poftim?
-Cum sa fii urmarita de probleme.Cu ce te-ai drogat?Ce ai fumat?Ai baut?
-Dar nu le vezi?
Nu!.Nu le vedea.Si probalil ma considera o drogata sau nebuna....Da, probabil era fericitul detinator al unor ochelarii roz...Vedea lumea in roz..
Si poate ca da ,chiar eram o drogoata..Eram dependenta si sunt dependenta de fericire si afectiune ca orice om.Toti vorbesc de dependenta dar nimeni nu te invata ca cea mai periculoasa dependenta este dependenta de oameni si de iubire iar cand ajungi sa afli tu asta e deja pea tarziu.
Alerg din nou ....alerg..alerg ,alerg.Dar cat timp voi alerga?Oriunde si oricat as alerga problemele ma vor umari.Mai bine ma opresc si incep sa ma infrunt cu rasul lor rautacios,cu fata aceia de fiinte fericite.Dar oare cine va castiga aceasta lupta care se da de fapt in noi?

"Fiecare gand ar trebui sa aminteasca de stingerea unui suras."

Fiecare lacrima ar trebui sa iti aminteasca de persoana la care tii.
Fiecare clipa ar trebui sa iti aduca un zambet dulce pe chipul tau dar pe fata ta se citeste doar triste.
De ce?
Oare pentru ca tu vezi mai mult decat prezentul?
Fiecare clipa petrecuta in prezentul tu ti-o inchipui cum va fi la trecut.Traiesti prezentul prin prisma trecutului,iar pentru tine nu exista viitor.
Traiesti in trecut si in fiecare zi te cufunzi mai mult.
O ceata iti invaluie creierul .Ah,nu sunt decat niste amintiri.
Simti ca incepi din nou sa traiasti,dar din pacate pentru tine nu in prezent ci in trecut.

Uneori e bine sa nu gandesti!

Uneori e bine sa nu gandesti,sa nu vezi ,sa nu auzi,sa nu speri.
E bine sa traiesti in nestire,deoarece uneori adevarul doare.
E bine sa nu stii ca inca o zi din viata ta s-a dus,e bine sa nu auzi pe cineva drag spunand asta stiind ca pentru el zilele sunt numarate.E bine sa crezi ca viata e frumoasa si ca intr-o zi va rasari si soarele pe strada ta.E bine sa nu stii ca uneori dupa ce scapi de o problema urmeaza alta si ca viata e ca un montaignerus .
Multe lucruri arata bine pe hartie,stau bine la partea teoretica dar enorm de putine si la partea practica.
E atat de bine sa nu vezi unele lucruri.Sa nu vezi ochii aceia mari albastri umplandu-se de lacrimi de fiecare data cand pleci ca si cum ar stii ca e ultima data cand te vede.
E atat de bine sa nu auzi cand cineva iti spune sa nu ma uiti,sa ma mai suni sau niste banale cuvinte care uneori dor atat de mult"Mi-e dor de tine!".
E atat de greu sa supravietuiesti acestei lumii,cand auzi,vezi,gandesti,speri si din pacate simti.
E atat de usor sa ranesti,sa dezamagesti pe cineva dar e atat de greu sa ajungi sa aibe cineva incredere in tine.
Ajungi la un lucru atat de greu si cu atat de mult efort,timp si sentimente si il poti pierde in mai putin de o secunda.
E greu sa realizezi ca pana si viata ta ti-o poti pierde intr-o secunda.Tot ce ai dobandit pana acum,tot ce ai pierdut uneori nu conteaza.
Uneori e bine sa nu te gandesti ca in fiecare zi esti manipulat,uneori e bine sa traiesti in lumea ta dar sa nu iesi de tot din societate.Uneori e bine ....
Uneori nu e bine nimic.

Viata ca si o gluma!

Viata este ca si o gluma!Glumesti cu viata !
Glumesti in fiecare zi,in fiecare ora,in fiecare minut,in fiecare secunda.
E ca si cum ar fi ceva molipsitor.
Dar oare isi da cineva seama ca uneori folosim glumele ca sa zicem ce simtim si credem.Ca ne folosim de glume pentru a afla sentimentele,reactiile unor persoane.
Ca intr-un fel noi glumim cu viata noastra,cu propria noastra persoana.
Glumim cu o persoana ca sa ii aflam reactiile,glumim ca sa nu fim nevoiti sa spunem adevarul in fata.

Concluzia este ca uneori glumele contin cele mai mari adevaruri.

Rutina

They're gonna clean up your looks with all the lies in the books to make a citizen out of you.
Telefonul suna.
O mana usor nesigura incearca sa opreasca muzica care invadeaza creierul treptat si il dezmorteste obligandu-l sa se trezeasca.
7:30 corpul cere odihna....
Incet ca un robot incerc sa ma ridic din pat,lumina becului de la baie imi deranjeaza ochii iar apa rece cade siroaie pe corpul meu incercand sa il trezeasca.
Totul in jurul meu este un vis.Ma imbrac,ies pe usa,astept tramvaiul,vad fete in jurul meu dar le vad in ceata.Eu sunt cea care merge?Eu sunt cea care sta si se uita pe geamul tramvaiului imaginadu-si cum trec secundele din viata ei,fara sa faca nimic?
Tramvaiul opreste la Piata Victoriei cineva in subconstient imi spune ca trebuie sa cobor.
Merg iar minutele tin pasul cu mine.Sunt ca o marioneta iar cineva trage sforile.
Intru in cladirea deja familiara,vad fetele deja familiare dar imi dau seama ca nu am nici o legatura cu ele .Nu le cunosc desi aparent le cunosc.Imi sunt la fel de straine ca si persoanele de pe strada.Merg imi pun uniforma de serviciu si odata cu ea si masca de persoana vesela.Imi lipesc un zambet fals pe fata si ma rog ca atele sa fie trase mai repede sa nu ma mai misc in reluare.
O noua zi incepe...Acelasi program.Multa agitatie care ma oboseste imediat si ma intreb pentru prima oara in acea zi "Ce caut eu aici?"
Atele sunt miscate repede iar eu fac fata din nou acelui balamuc.unde toti tipa si te imping.
Cele 4 ore au trecut,dar oboseala e mare.Oboseala pentru ca am incercat sa zambesc,sa fiu amabila,energica....sa-mi pun o masca...sa fiu cine nu sunt.
Dar oare cine nu poarta o masca?
Sa stai si sa te uiti,sa analizezi persoanele de langa tine.Fiecare poarta o masca.Fiecare incearca sa fie altcineva,sa dea un exemplu,sa fie persoana care ar vrea sa fie dar nu care este.
Tramvaiul vine ....Oamenii sunt grabiti sa urce,te imping,te imbrancesc....
Patul ma asteapta dar in acelasi timp cateva firimituri imi trezesc atentita si cum stiu ca acolo vor ramane pana la venirea Elenei si cand le va vedea creierul meu va avea de suportat ma apuc sa strang.Miscarile mele au devenit deja parte din rutina.Aceeasi miscare facuta in fiecare zi.
Acelasi loc maturat.Acelasi fel de paine taiat.Acelasi fel de sendwish preparat.
Acelasi program in fiecare saptamana.Acelasi zambet fals pe fata.Aceleasi lucruri zi de zi..

10 minute!

Uneori nici nu iti dai seama cand trec 10 minute din viata,iar alteori 10 minute par o vesnicie.
Sa stai si sa simti cum cele 10 minute par 10 ore iar tu sa fii inarmat doar cu asteptarea.Sa astepti!
Dar pana la urma cat astepti?
Si mai bine spus ce astepti?
Astepti ziua de maine?
Astepti o zi mai buna?
O noua speranta?
Un nou vis?
Oare ce?
10 minute !Timp in care creierul tau incearca sa gaseasca solutii iar amintirile,regretele,sperantele incep sa apara prin fata ochilor obositi.
Doar 10 minute!Dupa viata isi urmeaza cursul normal.
O alta zi.
Alte 10 minute!

Totul se poate darama!

Un lucru mic,inofensiv se poate transforma in ceva foarte important!
"Lucrurile nu vor mai fi la fel de acum inainte!"
Asta aud de cateva zile si incet incet incep sa realizez si totodata sa regret amarnic acest lucru.
Nu-mi pot inchipui cum va fi fara El.Ce se va alege din noi,si cum va evolua viata noastra.
Sunt sigura ca nu in bine ...
Momentan,nu vreau sa ma gandesc si incerc sa ma refugiez.
O vacanta la tara imi va prinde bine.
Multa relaxare,mult somn si contact cu cat mai putina lume.
O saptamana vreau sa ma rup de lume si sa incerc ma relaxez.
O saptamana .....
Dupa voi reveni si voi da de crunta realitate si voi regreta ca am pierdt timpul pe care trebuia sa il petrec cu El...Brasov...Constanta... se vor amana sau anula...:-<

O zi plina de umbrele!

Dormeam,visam cand aud telefonul.Ma rog sa fie cineva acasa ca sa raspunda,cu riscul de a mi se face morala cu"de ce dormi pana la 10:30 in timpul scolii:-""dar telefonul suna din nou.Ma ridic cu greu,ma impiedic de un plus nu stiu ce cauta pe acolo,ma duc ridic telefonul raspund si aud intrebarea:
Get sper ca nu dormeai?
Eu:Eu?Nu invatam la istorie...
E:Da,si ce invatai?
Eu:Pai,da stiu nu se incepe o propozitie cu pai,[de fapt trageam de timp ]despre razboaiele bolsevice..
E:bine..
Termin de vorbit,ma trezesc si eu in final cu o cafea in mana si cu mess ul deschis si observ ca e ora 11 iar eu nu mi am invatat la istorie.
Ma chinui sa mi citesc o data,de doaua ori.Nu am retinut nimic.Ma duc pana la bucatarie,si vad dezastrul de afara.Ploua,vantul batea iar mie mi se facuse o lene sa ma deplasez pana la scoala prin ploaie vant si frig.Voiam sa stau in casa cu un ceai o carte si o muzica buna.
In cele din urma imi dau seama ca trebuie sa ma duc sa mi iau scutirile de la Elena si ca voi intarzia la dirigentie,mare lucru nu ca ar fi priam data ,doar ca ma ingrozea drumul pana acolo.
Intr-un final ma duc la scoala,ma intalnesc cu un prieten stam noi in ploaie sa asteptam mirificul tramvai 20,cand in sfarsit ne urcam se chinuie saracul sa mi inchida umbrela 10 minute ne iau niste controlori[bineinteles ca nu avea abonament]si incep sa ii spun ca din statia in care ne am urcat noi nu se puteau lua bilete si sa nu ii dea amenda.Scapa de amenda,urmaeaza o noua statie si ne trezim cu alti controlori de data asta nu a mai mers varianta aceea.Dupa ce si-a luat amenda am coborat in ploaie si ne-am indreptat spre scoala.
Bineinteles ca am intarziat si Iulia ma intampina cu un zambet sadic:Stii ca diriga mi-a spus sa sune mama?
Mi-a picat fata si imi numaram absentele in gand,ce puteam motiva si ce nu.Am trecut si de faza cu absentele,de socul acela iar ziua continua cum nu se poate mai frumos.Urmeaza o ora de franceza optional la care ma pregatisem si bineinteles ca nu ma ascultat,dupa o ora de istorie la care m-a ascultat si s-a luat de unghiile mele .Din nou o ora de franceza la care bineiteles ca nu m-a ascultat.
Ghinion sau Nu!
Sau mai bine spus."Asteapta sa ma prinda la cotitura"La cat ma iubeste profesoara totul...
Asa a decurs o zi ploioasa,fruguroasa si plina de umbrele.


Btw: pe a mea mi-am uitat-o la scoala:-"
opus!

Genial!

Se anunta o zi ca oricare alta....o zi normala de scoala in care totul decurge normal.
M-am trezit dimineata in zgomote infernale,speriata,crezand ca e curemur,era doar vecinul care se pusese pe daramat ziduri...Am incercat sa ma ridic din pat.
In jumatate de ora eram imbracata aranjata si gata de plecare.
Ma urc in troleibuz,stau si ma uit cum se impingeau doua batrane m-ai aveau putin si se luau la bataie..
La metrou acelasi lucru.
Multa aglomeratie.
Statia Piata Uniri.
Am coborat si m-am indrepat cu pasi marunti spre Str.Udristei.
Mersesem de 3 ori dar de fiecare data pe alt drum.In cele din urma am ajuns,m-am indreptat spre ghiseu,mi-am luat permisul,nu m-am uitat la el,l-am bagat in geanta,castile in urechi si am incercat sa scap cat mai repede din acel loc.
Dupa o jumatate de ora eram la liceu.
Scumpul meu liceu.
Oups am uitat ghilimelele<3
Prima ora a decurs normal.A inceput ora de Limba si Literatura Romana.Am aflat ca am lucrat vreo 3 saptamani la un studiu de caz degeaba.M-am chinuit sa scriu la calculator cu diacritice,am lasat deoparte invatatul pentru carnet si imi faceam studiu de caz,am raspuns la ora cand s-au discutat studiile de caz iar scumpa mea profesoara a fost de parere ca nu merit macar o nota iar azi m-a pus sa fac rezumat pe momentele subiectului pe o poezie:|
M-am straduit sa ii fac rezumat pe momentele subiectului,si ma gandeam ca in curand vom cauta eul liric in romanul interbelic.
Dupa au urmat 2 ore de teroare.Cu o profesoara cu tenesi cu cap de mort si pantaloni de pijama care nu are habar sa predea,vine cu studente de la ASE si se mira de ce noi intelegem mai mult de la alea decat de la ea.
2 ore in care ne a ascultat la greu,si in care m am chinuit sa inteleg ceva dar a fost o lupta in zadar.
O zi de scoala geniala!+ghilimele..
O zi in care totul a decurs cum nu se poate mai frumos...sau Nu.

Just a normal day!

O zi normala.O zi in care am zambit,am mers,am ras,am visat...
O zi cu soare si cu putini nori.
O zi calduroasa.
O zi inconjurata de prieteni.
O zi pur si simplu banala sau prea geniala.
O zi in care am ascultat muzica la maxim din calcuatorul foarte vechi,in care mi am facut nervi cu tastatura de pe care se poate citi meniul,in care am stat pe mult prea genialul ebuddy<3.
O zi in Silence sau in Cismigiu.
O zi normala care se va transforma intr-o amintire.

Aparenta

Totul consta in aparenta!Incercam sa ne vindem imaginea pe un site,incercam sa ne facem prieteni cu ajutorul acestei imagini si in ziua de astazi imaginea a devenit atat de importanta incat noi nu mai putem iesi din casa decat daca"aratam bine".

Nu ne mai putem duce sa luam paine daca nu suntem aranjate,pentru ca e posobil sa ne vada cine stie ce tip dragut tocmai cand ma duc eu la magazinul din coltul strazi.

Totul consta in aparenta!

Chiar daca esti destept,amuzant,o persoana cu care poti sa vorbesti ,nimeni nu se uita la tine,poate doar ca la un prieten nimic mai mult,in schimb ne uitam la toate " frumusetile"care nu stiu sa schimbe 2 vorbe si au impresia ca "tot ce zboara se mananca".

Totul consta in acel ambalaj,in stratul de fard si intr-un program de editat care ne face sa aratam perfect,iar cand ne vede lumea pe strada sa zicem ca avem o zi proasta.

Dar oare cat de proasta sa fie ziua aia ,incat sa fii total schimbata?

Cat de photoshepuita sa fii incat sa nu te mai recunosca lumea dupa poze,sau daca cineva iti cere o poza sa nu ii dai decat dupa ce te photoshepuiesti.Nu de alta dar dupa aceea nu te mai recunoaste.

Oare de ce pentru noi adolescenti conteaza atat de mult imaginea?

De ce incercam sa ne o vindem?

De ce incercam sa parem cine nu suntem de fapt doar ca sa fim considerate persoane"cul"?

Intrebari...

Dar raspunsul nu il stiu.

Important este ca generatia noastra pune atat de mult accent pe aceasta aparenta.Pe acest ambalaj si nu se uita la ce conteaza cu adevarat.

Traiesc prin vise

Sunt o actrita de mana a doua,o marioneta care incearca sa scape de sforile care o conduc.Zambesc,rad,merg dar toate acestea le fac involuntar...cineva trage sforile iar eu ma supun.....nu pot scapa...desi incerc nu le pot controla..ele ma controleaza pe mine...

Visez viata mea cum o vreau eu,traiesc viata mea cum o vreau alti ...dar pana la urma chiar si in cel mai intunecat loc exista o lumina care imi va calauzi calea...oricat de mica ar fi ,ea exista iar speranta nu va muri chiar daca nu o voi gasi.

Sunt actrita principala in propria mea drama,imi joc propriul rol dar nu mi dau seama...traiesc propria mea drama..dar o traiesc prin pielea personajului..am un scenariu scris pe care trebuie sa il respect.. nu ma pot abate de la reguli totul trebuie sa fie pur si simplu perfect..

Dar daca nimic nu e perfect ce pot face?Trebuie sa ajung cat mai aproape de perfectiune si sa ma las purtata de sfori?Sa mi dicteze cineva cum sa mi petrec propria viata iar viata pe care vreau sa o traiesc sa o visez doar?

Sunt o epava in aceasta lume cruda

Sunt o victima a proprilor mele vointe.

Sunt ceea ce sunt sau poate mai putin.Sunt ceea ce par dar nu sunt Eu.

De ce?

Sa citez o persoana importanta din viata mea "De ce nu poate fi cum vreau eu? Sa fiu draguta,sa ma placa toata lumea,sa....ma placa el,sa ma accepte,sa se duca dracu!"

In viata mereu vom pune intrebarea "DE CE?"Dar raspunsurile nu vin,raspunsurile nu exista,sau sunt prea multe si nu stim pe care sa il alegem.....

De ce nimic nu este cum vrem?De ce suferim mereu?De ce unora nu le pasa? Multe intrebari ,dar nimeni nu da raspunsuri.

In viata nimic nu e cum vrem,cine a spus ca destinul ni l facem singuri sa inselat putin,pentru ca unele lucruri nu le putem schimba,noi le acceptam asa cum sunt bune si rele.

Si revenim la prima intrebare.De ce nu poate fi totul cum vrem noi?Viata este ca un puzzle,fiecare piesa isi are locul ei bine stabilit ,tu poti doar sa ii dai o alta fata sa il colorezi,sa il infrumusetezi,dar facand abstractie de tot ce ai pus nou la aceea piesa observi ca forma nu sa schimbat si ca ea isi are locul ei in acel joc..iar daca incerci sa ii strici forma atunci jocul nu ti mai iese..

Asa si viata nu o poti schimba o poti infrumuseta doar,iar uneori aceasta infrumusetare conteaza foarte mult.